Accesul copiilor si tinerilor cu dizabilitati din Curtea de Arges si comunele limitrofe la educatie

Motto:
„Dacă omul n-a primit decât o educaţie
defectuoasă sau rea, el devine cel mai
îngrozitor animal pe care l-a produs
pământul. De aceea legiuitorul trebuie
să facă din educaţia copiilor prima şi
cea mai serioasă din preocupările sale“.
Platon
„Peste tot unde educaţia a fost neglijată, statul
A primit o lovitură funestă“.
Aristotel
HAND-ROM
Respectul pentru individualitate, conditie si ratiune de “A FI” a scolii,

Intelegand ca dreptul la educatie este esential pentru toti copiii, dar si pentru fiecare in parte, iar acesta trebuie realizat pe baza egalitatii de sanse, politica manageriala a scolii trebuie orientata spre programul „Educatie pentru toti” in noul context istoric, pentru care emblematica a fost Conferinta Mondiala a Educatiei pentru toti de la Jomtieu – Australia. Pe plan international atentia este indreptata pe calitatea educatiei, cu focalizare pe grupurile aflate in risc de excludere.
Ca masura alternativa la masurile de constrangere – inchiderea scolilor speciale si centrelor de plasament din nordul judetului Arges, “HAND-ROM”, a raspuns nevoilor reale prin acces la educatie, abilitare-reabilitare si consiliere pentru copiii cu CES prin deschiderea Centrului de zi MARINA, in septembrie 2002 – proiect finantat de reprezentanta UNICEF in Romania si dezvoltat ulterior prin parteneriat public – privat.
Fundaţia Umanitară de Orientare şi Integrare Socială “HAND-ROM” – organizaţie neguvernamentală, non-profit, şi-a inceput activitatea în oraşul Curtea de Argeş, din luna noiembrie 1999, având personalitate juridică din 24 noiembrie 1999 conform HJ 52/PJ/1999 a Tribunalului Arges, acreditata conform Hotararii Comisiei Nationale de Evaluare si Acreditare a Invatamantului Preuniversitar nr. 103/2002 si Certificatului de Acreditare seria A nr. 0004664 eliberat de Comisia de Acreditare a F.S.S. Arges pentru educatie speciala si integrata, serviciul de abilitare-reabilitare (kinetoterapie, ergoterapie) din cadrul Centrului de zi MARINA – un centru de suport educational pentru copiii cu Cerinte Educationale Speciale din Curtea de Arges si comunele limitrofe.
Acest tip de scoala nu a aparut accidental ci ca raspuns la nevoile unei situatii existente: copiii cu CES care au nevoie, in egala masura cu ceilalti semeni ai lor, de educatie si instruire.
Un accent deosebit se pune in pedagogia ultimului deceniu, pe conceptul de educatie incluziva. Aceasta pleaca de la premisa ca diferentele dintre oameni sunt normale, ca invatamantul trebuie sa se adapteze la aceste diferente si la cerintele specifice de educatie care deriva din ele.
Scoala trebuie sa fie o institutie care ofera servicii si copiilor cu dizabilitati, unde educatia se cuvine sa fie sensibila nevoilor lor.
Fondata la initiativa domnilor Costel Nicolae si Daniel Donoiu, persoane cu dizabilitati, pentru drepturile persoanelor cu dizabilitati si misiune clar definita, HAND-ROM a pus accent inca de la inceput pe activitatile de informare, educatie-scolarizare, abilitare-reabilitare si consiliere in vederea integrarii sociale precum si constientizarea comunitatii asupra nevoilor si constrangerilor persoanelor cu dizabilitati, lobby la nivel local si central in sfera puterii si mass-media.
Cadru legal existent ofera toate oportunitatile realizarii unui parteneriat public – privat real si HAND-ROM a dovedit ca … se poate …
Din Strategia si Planul de dezvoltare HAND-ROM 2006-2011
Pornind de la :
1. Oportuntatile existente cu privire la dreturile si nevoile persoanelor cu dizabilitati din Romania (ce exista actualmente)
a. Cadru legislativ existent;
b. Strategile si programele nationale;
c. Planurile de servicii judetene;
d. Planurile judetene de restructurare;
e. Rapoartele de monitorizare la nivel national si judetean.
2. Ce vrem sa existe pentru respectarea drepturilor copiilor si tinerilor cu dizabilitati privind ACCESUL la:
a. educaţie şi formare profesională;
b. ocrotirea sănătăţii;
c. ocupare şi adaptarea locului de muncă, orientare şi reconversie profesională;
d. asistenţă socială, respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale;
e. locuinţă, amenajarea mediului de viaţă personal ambiant, transport, acces la mediu fizic, informaţional şi comunicaţional;
f. petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism;
g. asistenţă juridică;
h. facilităţi fiscale.
Se impun:
masurile la nivel local, regional si national axate pe nevoile reale ale beneficiarilor, in conformitate cu legislatia, programele si strategiile nationale, a aquis-ului comunitar si lobby pentru adoptarea legislatiei in domeniul protectiei persoanelor cu dizabilitati in concordanta cu legislatia UE, politicile sociale in UE, Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa, Conventia Europeana a Drepturilor Omului (rezoluţii ale O.N.U., recomandări şi rezoluţii ale U.E., Carta Socială Europeană revizuită, art. 15. si Agenda 22 – privind adoptarea regulilor standard ONU – egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap – inaintate consiliilor locale si judetene) etc.

Din Strategia Judeţeană, Harta serviciilor şi resurselor a Direcţiei Generale de Asistenta Sociala si Protecţia Drepturilor Copilului Argeş, în domeniul protecţiei copilului aflat în dificultate, elaborată în conformitate cu Strategia Guvernului, au fost închise:
Centrul de Plasament Special Valea Nandrii; procesul de închidere a fost realizat prin reintegrarea în familia naturală şi susţinerea acestora, transferul copiilor la alte centre speciale, cât şi transferul copiilor în judeţele de domiciliu,
Centrul de Plasament Special Tigveni; închiderea activităţii de protecţie a copiilor cu conservarea clădirii şi transferul copiilor într-un complex de servicii de protecţie de tip familial, proiect ce s-a desfăşurat cu ajutorul Fundaţiei SERA – România. Acest proiect a constat în achiziţionarea a patru apartamente, dotarea corespunzătoare activităţilor de recuperare, reabilitare şi socializare, funcţionarea acestora asigurându-se de către direcţia de protectie a drepturilor copilului (copiii din zonă rămânând fără alternativă, ştiut fiind faptul că şcolile de masă nu sunt pregătite să-i primească, datorită lipsei accesibilităţilor dar mai ales a mentalităţilor părinţilor, de ambele părţi şi educatorilor – nota noastră). Intre timp o mare parte din acestia au devenit majori.
A fost inchisa si Scoala de Ucenicie Fete SUICI desi conform fisei de monitorizare M1 se mentioneaza ca forme de pregătire existente în judeţ: Şcoală specială de fete – arte şi meserii si Şcoală specială – alimentaţie publică, real deci nu a mai ramas decat alimentaţie publică la Scoala speciala Campulung.
Prioritatea o constituie restructurarea/inchiderea institutiilor rezidentiale si gasirea unor masuri alternative fara a mai costitui o prioritate drepturile persoanelor cu dizabilitati neinstitutionalizate, in primul rand accesul la educatie, abilitare-reabilitare si angajare.
Din raspunsul presedintelui CJ Arges nr.1289/16.02.2006, nu a fost elaborat un plan judetean de servicii, nu au fost identificati parteneri ONG ca potentiali sustinatori ai serviciilor sociale si mai ales nu au aprobat prin hotarare normele de aplicare a L 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati non profit de interes general si in conformitate cu L 34/1998 privind acordarea unor subventii asociatiilor si fundatiilor romane cu personalitate juridica care infiinteaza si administreaza unitati de asistenta sociala, nu au bugetat astfel de fonduri.
Avand in vedere:
1. Strategia Judeteana Arges in domeniul protectiei copilului:
Obiectivul nr. 2
Dezvoltarea retelei de servicii de prevenire si reducere a abandonului si
institutionalizarii
Activitati propuse :
c) crearea a 12 centre de zi in diferite zone ale judetului ;
Termen : 2007

in care se incadreaza si Centrul de zi MARINA – cu activitate continua
din septembrie 2002 cu indicatorii atinsi si rezultate remarcabile – ca
model de buna practica pentru alte centre cum ar fi centrul de zi
PARASCHIVA pe care intentionam sa-l deschidem in com. Pietrosani.

2. si HARTA serviciilor anexa 2 din attachment care ilustreaza lipsa in
totalitate a serviciilor in regiunea (Curtea de Arges si comunele
limitrofe) in care HAND-ROM a venit cu masuri alternative, raspunzind la
nevoile reale.

Dorim PARTENERIATE durabile cu autoritatile publice locale si judetene, constientizarea comunitatii si respectarea drepturilor CONSTITUITONALE si puteti ajuta si sustine la respectarea drepturilor si EGALIZAREA SANSELOR.

01 iunie 2006
Curtea de Arges Costel NICOLAE

Hello world!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!